Initial ,cand am scris aceasta compunere am numit-o "Dansul gandurilor",era

iarna,era alb,era zapada,puritate,nu erau probleme.Recitind-o ,am un zambet.Lectura placuta.


Dansul gândurilor

E seară.Ora de iarnă face ca valul nopţii sa cadă mai repede grăbind parcă trecatorii spre casele lor.Paşii mă poartă alene pe strazile înguste si pietruite ale bătrânului Burg ,cufundându-mă într-o profundă meditaţie.Mă simt norocos parcă pentru că Dumnezeu m-a lăsat aici , in cetatea Sibiului, străjuita “de când lumea” de munţii Făgăraşului alcătuiţi dintr-o puzderie de piscuri si creste ascuţite aliniate într-un front alipin nemaiîntâlnit. Dacă de sus , din munţii Cindrel,faci ochii roată cuprinzi cu privirea aproape tot ţinutul.Un loc încarcat de istorie si binecuvantat de Dumnezeu.Aş vrea să mă întorc in timp,să particip sau să admir mari evenimente care au avut loc in istorie.Aş putea admira vitejii de odinioară care în frunte cu Mihai Viteazul au infrânt cetele austro-ungare la portile cetaţii,la Selimbăr, sau aş asculta tăcut paşii grabiţi ai marelui Eminescu sau a-i lui Goga , sau alţi bravi înaintaşi care au poposit in oraşul meu natal, inima ţarii , locul unde se întretaie cele mai importante drumuri europene , SIBIU.

Deodată îmi atrage atentia turnul bisericii din Piata Mare care straluceşte în razele lunii, ce rasare maiestuasă spre bolta cerelui. Încadrat de clădiri momumentale este parca fortareaţa centrală a oraşului.Nu ai cum sa nu te simţi in siguranţa înconjurat de zidul Cetaţii si parcă vezi străjerii la postul lor de pază.Îmi imaginez că dincolo de zidurile cetaţii se află pădurea si pe ramurile înverzite de salcâm si salcie voioase păsărele se desfată ca la o nunta în codru:mierla fluieră , cucul cantă iar alte stoluri de păsarele voioase zboară în vazduh .Căprioara salta zburdalnică prin codru, iepurele se ascunde fricos in tufe , albinele culeg rodul din liveziile înflorite si toate celelalte făpturi se adapă la izvorul cu apă cristalină.

Dar, deodată , un claxon mă trezeşte la realitate .Pădurea nu este dincolo de ziduri , doar o “pădure imensa de maşini care sufocă si poluează”.

Mă asez liniştit pe o bancă si aştept. Nu ştiu , să rămân în prezent sau să rămân în trecut.

Dacă aş putea , aş contopi prezentul cu trecutul , gloria de altădată a oraşului lui Herman cu Capitala Culturală Europeană a zilelor noastre si sunt convins că Sibiul ar putea fi Capitala Culturală a Lumii.

Entuziasmul îmi dă aripi si merg mai departe fară o ţintă anume spre nicăieri.Ridic ochii spre cer si rămân în loc,fascinat de spectacolul care se desfasoară pe bolta cerească . Planete de noi neştiute , sori demult stinşi ,stele incognito şi miliarde de corpuri cereşti ce se miscă,se aprind şi strălucesc , încercand parcă sa mă salute. Au pus in scenă acest spectacol numai pentru mine ?Şi cum de nu l-am zărit până acum ? Stelele sunt eterne si au avut răgaz sa aştepte până când eu am sa le privesc cu alţi ochi şi sa le cercetez mai indeaproape.Se spune că în ele sălaşluiesc sufletele celor plecaţi din această lume. Mi-aş dori să ştiu care dintre ele este bunicul meu drag recent plecat spre ceruri , dacă şi-a gasit o stea a lui care merge deasupra mea oriunde m-aş duce.Oraşul Sibiu însă l-am cunoscut impreună , monumente vechi ca Turnul scărilor , Piaţa Măcelarilor , Turnul vechii primării , Turnul tâmplarilor , Turnul Blănarilor , Muzeul Brukenthal, muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului.

Deodată picuri marunţi cad pe obrazul meu.Nu ştiu , plânge cerul pentru mine , sau …?

Ploua însă marunt si des.

Frigul îmi alungă toate visele venite din amintiri şi-mi frânge aripile.Să fie toate acestea din pricina iernii, cine ştie …?