spFlash

Sunt blocat între repaus şi creaţie,
Şi poate-aş avea nevoie de.? puţină ambiţie.
Ignorantă,nu-mi lipseşte nici un gram
O am de când copil fiind, bicicleta-mi reparam.
Nu ştiu ce să aleg,nu am nici o stare,
Am nevoie de-o consolare,ceva uşor,o completare
La tot ce-a fost şi e acum,la tot ce s-a pierdut pe drum.
Nu mi-e frica de nimic din lumea asta oarbă,
Căci frica ucide mintea,încearcă s-o absoarbă
Şi nu sunt fluctuant,nici eminent,nici insistent.
Sunt doar blocat într-un moment.
Într-o clipă,cât pleacă o săgeată,
Ce mă trece pe lângă mine la milimetru,
m-agaţă.

sus spre dimineaţă,unde-i mai răcoare,

unde vântu-adie , suflă fără boare,

lumea-i calmă tare ,căci doarme-n pustiu

pe-o planetă moartă,atârnată-n spaţiu.

stau încovoiat,adormit şi rece,

jumătate din mine stă s-alunece

pe-un povârniş până-acolo jos

unde-i rău departe,şi deloc frumos.

îmi ţin viaţa-n mână,se scurge şi trece

sângele din ea ,şi mă lasă rece.

cu privirea-n vânt,cu ochii pătaţi

vestejiţi de boală,trişti,înlăcrimaţi.

sunt ca un zombie,ţin privirea fixă,

inima mi-e albă,veche,prea închisă

o mângâi ,dar e ruptă,tristă de prea mult timp,

repetă o-ntrebare:"de ce?",şi-al tău alint .

Pe drum de noapte,
Pe drum de zi ,
Visezi doar şoapte
Îndreptându-te spre zori de zi..

Destinaţia-i necunoscută,
Tu eşti abătut şi trist.
Spre o căbănuţă,
Te îndrepti îngândurat şi soluţionist ..

O licărire pe cerul stelat
Îti arată calea,
De pe drum ai plecat
Şi-n urmă ai lăsat amintirea..


thx's to Olty@all rights reserved for this pic'

După-atata timp de stat si cugetat,
Mă trezesc hipnotizat într-un pat ciudat.
Zic trist : “ parcă-a fost ceaţă”,
Fara sa realizez că am o singură viaţă.

Sunt undeva ,
Între Jupiter si speranţă,
Într-un loc fără viaţă,
Fără distanţă.

Sufletu-mi abandonat pe un val  uitat,
Plânge continuu,
După  fericire prea mult a aşteptat,
Abandonat de timp ,fragil,frapat...

E atâta durere,
Dar nu mai simt nimic ,
Îmi pot părăsi trupul,
Fără să mă complic.

Şi ies din mine ,
Te văd pe tine.
Când intru înapoi,
Ne văd pe amândoi.

Sunt doar un înger de fum
Cu-o aripă arsă.
Sunt doar un înger din scrum,
O umbră ştearsă.

Adevărul e-ntotdeauna la mijloc

iar pentru mine-aici nu se mai face loc.

E prea plin de oameni fără zel,

Plini de păcate,ure,fel de fel.

"Defapt daţi-mi spre nicăieri căci n-am un scop,

Sunt prea scârbit de tot,

Şi prea slăbit nu pot,

Aici vreodată să mă-ntorc.

Îmi simt hainele de ciment care mă trag în jos,

şi nu mă simt în stare,nici curajos ,

Îmi simt auzul ,cum spune calm "hai pleacă",

şi glasul cum îmi vorbeşte lin în greacă.

Merg spre neant,spre-un nou vis,alt compromis,

Oriunde am un prieten ,mi-am promis.

Oriunde pot să râd ,nu să mă laud,

Nu mă cunosc, şi asta caut.

Vreau să-mi fac drum până în viitor,

Să ştiu că merg pe timp şi veşnic n-o să mor.

Şi-n cest- drum dacă acum am să-l pornesc,

Pe terra nu o să mai dau,firesc.

Zâmbet de sticlă,

parfum de stele,

iubire în buclă,

amintiri fidele.

Dar realmente ,drumu-i altfel acum,

Căci acum mă ridic,dar tot acum apun.

Fiinţa asta ce juca ,jocuri fără teme,

Adoarme într-un final,înainte de vreme.

tu nu vei şti cum voi fi

dar mai ales cum am fost.

nu te-a interesat nici până-acum,

de-acum nu prea mai are rost.

Trenu ăsta de care vorbesc,

Nu opreşte pentru calători,

Doar că eu să mă liniştesc,

Opreşte doar în nori...

Sunt poate mai ursuz ,dar sigur nu-s mai bun,

Gândesc la nemurire,la veşnic rămas-bun."

Un singur vis aveam odată
Să nu mai mor niciodată.
Naiv fiind de felul meu
Credeam c-o să trăiesc mereu.

La zece ani m-am deşteptat,
Iar visul meu s-a spulberat.
Dorinţa de-a trăi mereu
Sa rătăcit pe traseu.

Viaţa-i lucrul cel mai de preţ
Şi nu poate fi tratată cu dispreţ.
Poate doar când te îmbeţi,
Poţi crede că ai nouă vieţi.

Daca-ş trăi cum aş dori,
Sensul vieţii acelaşi n-ar mai fi.
În bogăţie şi-n putere,
Aş fi dispus să trăiesc-n tăcere.

Suntem născuti să dominăm
Pe planeta ce-o abandonăm
Atunci când fiinţa ne este luată
De-o forţă imaculată.

Aşadar trăiţi cât vreţi,
Luptaţi şi treceţi peste dimineţi.
Căci sensul fiinţei este unul,
Să trăieşti ca nebunul.

Ce gand alene,

Se scurge,

Se trece,

Prin albe vene.

Mute de speranta,

vechi de ignoranta,

triste'nfumurate,

momente aparte.

Si ce sinapsa exilata,

fortata,sa planga,

sa soarba,

dilatata.

Pe-un vechi covor,

ce s'a trantit,

ce s'a varsat,

de dor.

Copil fiind,

te-ai ridicat,

si ai urlat,

ca vrei sa cresti.

Ce tanar esti,

nu te gandesti,

nu urmaresti,

ce esti.

Si zbori in timp,

alergi in vis,

calci stramb ,

si te indrepti din mers.

Crescut'ai tu in timpul tau,

Ai ajuns acolo unde,

Nici codrii nu mai frematau,

Nici eu nu m'as ascunde.

Exilat de tine,

cauti calea spre trecut,

spre ganduri adolescentine,

spre'un orice-altfel inceput.

Regretu'i fara rost,

caci timpul nu se-ntoarce,

ai devenit subit anost

absent ca intre doua arce.

Vesnic mister,

prezent trecut

esti doar un "mester",

prefacut.