sus spre dimineaţă,unde-i mai răcoare,
unde vântu-adie , suflă fără boare,
lumea-i calmă tare ,căci doarme-n pustiu
pe-o planetă moartă,atârnată-n spaţiu.

stau încovoiat,adormit şi rece,
jumătate din mine stă s-alunece
pe-un povârniş până-acolo jos
unde-i rău departe,şi deloc frumos.

îmi ţin viaţa-n mână,se scurge şi trece
sângele din ea ,şi mă lasă rece.
cu privirea-n vânt,cu ochii pătaţi
vestejiţi de boală,trişti,înlăcrimaţi.

sunt ca un zombie,ţin privirea fixă,
inima mi-e albă,veche,prea închisă
o mângâi ,dar e ruptă,tristă de prea mult timp,
repetă o-ntrebare:"de ce?",şi-al tău alint .