Adu-ţi aminte acel pian,
Din nopti întunecate ,
Călătoaream în ochii tăi,
Cu capul dat pe spate.
Tu esti fata din visul meu,
Cu părul creţ si două codiţe,
Tu eşti raza de soare mereu,
Strălucitoare,ca mii de luminiţe.
Cu-o perna de vorbe
Îţi fur un zâmbet.
Primul e cel mai greu,
Al doilea vine mereu
Urmat de-un alai ce te face să uiţi,
De lumea de beton în care te cufunzi.
Tristeţea mea începe s-apună,
În secunda în care-mi spui tu “Bună”.
Îţi simt auzul,
Linistea-nceput să se audă,
Ecoul cade,
Rama de cuvinte refuză să-mi răspundă.
Continuă sa zâmbesti,mereu,
Continuă sa strălucesti,
la bine,la greu,
Mereu.
11 mai 2010 la 11:46
:D asta e superba,foarte profunda in ceea ce priveste sentimentele...
11 mai 2010 la 12:40
iti multumesc tare mult de poem... si iti raman datoare.. hmm m-ai facut sa zambesc:D... ms inca o data:*
11 mai 2010 la 14:09
Soooperbaa :D talentatule :P
11 mai 2010 la 15:28
mersi de comentarii .
ma bucur ca v-a placut.
11 mai 2010 la 20:26
Launtric. Bravo!
11 mai 2010 la 20:58
@ simplu. Multumesc de comentariu.