E pur şi simplu o viziune a oamenilor din ziua de azi şi a pasiunii mele pentru apã.



Singuratică umbrã a trecutului nostru
-o barcã.
Difuza imagine a prezentului vrea s-o toarcã,
Însã ea rãmâne astfel: un monstru.
                                         

Amintirea despre diferit îi e vagã.
Pãrãsitã la ţãrm de-o veşnicie,
E-obişnuitã cu o imagine pustie.
A noastrã barcã pentru altfel se roagã.

În timp ce priveşte în depãrtare
Predecesorii şi-i cunoaºte,
În ei nu se recunoaºte:
Aroganþa lor e-amãgitoare.

Sub soare impunãtor se dezmiardã
Un adevãrat vas.
De la familia-i pleacã fãrã bun-rãmas
Pregãtit sã-i piardã.

In aroganta lui năucitoare
Avanseaza -doar el- ca armata troiană,
Ca fiarele dintr-o pădure amazoniană,
În timp ce deşertarea lumii ia amploare.

Îndreptându-se spre soare
Lasã urme pe-ale mãrii ape:
Hieroglife studiate îndeaproape
De diferitele admiratoare.

Vasul zboarã în continuare,
O-ntreagã lume îl priveşte.
El cu putere îi loveşte,
Îi plaseazã în uitare.

Fiind martorã la aceastã scenã
Bãtrânã şi deteriorata barcã
Îşi aminteşte de ea parcã:
La fel de diferitã, inumanã.