pleoapele apei,
riduri de foc,
m-ascund in ele,si
nu mai am loc.

eu
nu cred ca-adospostesti lumina,
ba chiar mai mult tind sa gandesc
ca totul se termina

brusc,
ca un cutit,
intre noapte si zi,
ce spune mereu:
 "nu sti ce va fi".

pleoapa deschisa,
aroma amintirilor,
tinde sa creada
absenta-ncercarilor.

un gand absent ce nu-l regret,
si ploaia ce loveste-ncet,
un tot incert ce nu-l contempli,
privire calma,pleoape vechi.

pleoape vechi ca o mumie
o viata alba dintr-o mie.
si veche . dar de ce?
   nu stie.